Prețul benzinei şi motorinei va fi mai mare cu 7 -10 bani pe litru.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a afirmat că se discută reducerea accizelor și o plafonare a preţurilor la carburanţi.
Tot mai multe benzinării din ţară au început să afişeze un preţ de sub 5 lei pentru un litru de benzină, pe fondul scăderii preţurilor la petrol pe plan mondial.
Premierul Victor Ponta a fost întrebat, vineri, ce sumă s-a colectat în acest an din acciza suplimentară la carburant, de 7 eurocenţi, şi câţi kilometri de autostradă s-au construit pe baza acesteia, el arătând că e vorba de o ”interpretare greşită”, care e folosită ”tot timpul”.
Accizele la carburanţi vor fi majorate de Guvern, începând cu luna ianuarie a anului viitor, cu 7 eurocenţi/litru la benzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor.