Vremea se va menţine, în general, călduroasă în următoarele trei zile. Totuși, în special în zonele montane şi, începând din seara zilei de 3 iunie şi în celelalte regiuni, nu vor lipsi ploile, avertizează meteorologii.
Meteorologii anunţă vreme caldă şi frumoasă pentru zilele de joi şi vineri în aproape toată ţara, urmând însă ca, în weekend, să se înregistreze ploi, vânt puternic şi grindină, mai ales la munte, în vestul şi în centrul ţării.
Meteorologii anunţă, pentru următoarele două săptămâni (30 aprilie - 13 mai), o vreme în general caldă, cu valori termice mult mai ridicate decât normalul perioadei până pe 6 mai.
Administrația Națională de Meteorologie anunță cum va evolua vremea în toată țara, în următoarele două săptămâni. Astfel că temperaturile vor fi în creștere zilele următoare, urmând ca termometrele să indice și 22 de grade, la sfârșitul lunii martie. Începând cu data de 5 aprilie, însă, vremea se va răci ușor, în mare parte din țară și vor fi precipitații.
Vești bune de la ANM. După ce săptămâna trecută am dârdâit la propriu din cauza „Bestiei din Est”, valul de ger siberian care a afectat mare parte din Europa, azi meteorologii ne anunță că în weekend va fi vreme de tricou.
Soare generos, promit astăzi meteorologii, însă, nu vă lăsaţi păcăliţi! Va fi foarte frig pentru o zi de 1 Martie. Meteorologii anunţă din nou ninsori din această noapte, ceea este o veste bună pentru cei ce vor merge la munte în primul weekend al primăverii.