În 8 ianuarie, trei formaţiuni politice maghiare din România - UDMR, PCM, PPMT - au adoptat o declaraţie comună prin care au cerut autorităţilor române “autonomie regională pentru maghiarii din Ţinutul Secuiesc, autonomie adminsitrativă pentru localităţile unde populaţia maghiară este majoritară şi autonomie culturală pentru toţi maghiarii din România”.
Aproximativ 25 de lideri judeţeni ai filialelor PRU din Nord-Vestul Transilvaniei au participat în weekend, la Cluj-Napoca, la o întâlnire informală cu președintele fondator Bogdan Diaconu.
Câteva zeci de persoane, membri ai organizației Noua Dreaptă și simpatizanți, au ieșit, sâmbătă, în Piața Avram Iancu unde participă la o manifestaţie pentru susţinerea familiei tradiţionale.
Primarul municipiului Cluj Napoca Emil Boc a anunţat vineri că vor fi amplasate plăcuţe multilingve la întrarea în oraş, dar şi în limba latină. Soluţia găsită de Boc nu este însă văzută cu ochi buni de reprezentanţii PRU.
Partidele naţionaliste PRU, PRM şi PND vor constitui o alianţă politică, intitulată Blocul Identităţii Naţionale în Europa, respectiv „BINE”, protocolul de constituire fiind semnat duminică, iar cererea de înregistrare la Tribunal urmând a fi transmisă săptămâna viitoare.
Congresul Extraordinar al PRU a avut loc la sfârşitul săptămânii la Bucureşti, iar de la Cluj au participat 21 de delegaţi. Reprezentanţii PRU şi-au ales conducerea, iar din aceasta face parte şi fostul senator de Cluj Alexandru Cordoş.