Preşedintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, a afirmat că anumiți miniștri „vor avea niște explicații de dat pentru acitvitățile lor îndoielnice”, la preluarea conducerii Executivului de către PSD.
Mai mulți bani pentru Culte și Sport au fost aprobați de consilierii județeni, marți, în cadrul ședinței de aprobare a bugetului pentru anul 2023. Propunerea a venit din partea social-democraților clujeni.
Alianța locală PNL-UDMR pare a fi singura abordare adecvată în Cluj, în condițiile reprezentativității populației mghiare în plan administrativ. Cum decurge însă colaborarea liberalilor cu PSD?
O acțiune de plantare de arbori a avut loc, sâmbătă, la Câmpenești, prilej pentru cei din PSD Cluj să se laude cu participarea la această campanie de împădurire.
Primul Plan Național de Prevenire și Combatere a Cancerului pe care îl va implementa România a fost adoptat de Camera Deputaților, a anunțat deputatul clujean Patriciu Achimaș-Cadariu, inițiatorul legii.
Trei intrări surpriză în PSD Cluj. Mihai Seplecan, Bogdan Costea și Bogdan Gârbovan se numără printre cei 500 de noi membri, primiți în partid duminică.