Emil Boc a explicat că mersul la coasă era o obișnuință în tinerețe, iar cele două ore de dat la coasă în această săptămână au fost mai mult o relaxare. Primarul a dat și câteva lecții despre mersul la coasă.
Poștașul din Răchițele și familia sa au rămas fără casă după ce aceasta a luat foc în weekend și a fost distrusă complet. Peste 20 de săteni s-au mobilizat pentru a-l ajuta.
Mai mulți turiști au fost amendați în urma colaborării dintre Administrația Parcului Natural Apuseni și Inspectoratele de Jandarmi din județele Alba, Bihor și Cluj.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și-a publicat declarația de avere pe anul trecut. Terenuri, apartamente, o casă și o cabană, dar și venituri mai mari, toate se regăsesc în documentul publicat pe site-ul municipalității.
Peste 100 de locuitori ai satului Răchiţele, judeţul Cluj, sunt consultaţi şi investigaţi medical gratuit, sâmbătă, de o echipă de medici şi studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre pacienţi fiind şi mama primarului Emil Boc.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, şi vicepreşedintele CJ Cluj, Vakar Istvan, s-au deplasat pe teren pentru a inspecta starea lucrărilor de modernizare a drumului turistic Răchiţele – Ic Ponor.