Tendința de apreciere a leului, conturată la sfârșitul săptămânii trecute, a făcut ca media euro să scadă de la 4,7792 la 4,7788 lei. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,777 – 4,78 lei.
Evoluția leului în cea de a săptămână a lui „20-20” a fost una calmă față de euro, cu o ușoară tendință de depreciere. Volatilitatea dolarului american a fost una redusă, însă francul elvețian a cunoscut un parcurs ascendent, care s-a temperat abia vineri.
Anul trecut, leul s-a depreciat față de principalele valute, comparativ cu sfârșitul lui 2018. Dacă euro a crescut cu 11,5 bani, dolarul a câștigat aproape 19 bani iar francul elvețian a urcat cu peste 26,1 bani.
Chiar dacă deficitul comercial al României a avansat, conform INS, cu 18,4% în primele 10 luni ale lui 2019, la 14,02 miliarde de euro, cu 2,18 miliarde euro mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, volatilitatea perechii euro/leu a fost minimă.
Evoluția depreciativă a leului a continuat și ieri, el preluând-o pe cea din regiune, unde monedele sunt afectate de menținerea aversiunii față de risc.