Clujenii nu vor mai putea arunca gunoiul după cum îi taie capul, urmând să primească saci personalizaţi cu cod de bare. “Numai cei care care vor fi arondaţi acelui punct gospodăresc vor putea depune deşeurile acolo”, promite city-managerul municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Şurubaru. Poliţiştii locali au descoperit, anul trecut, peste 650 de rampe clandestine pe tot teritoriul oraşului.
22 de incendii, jumătate dintre ele puse intenționat, niciun vinovat, aer poluat, nicio soluție. Așa se pot rezuma discuțiile din cadrul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Cluj, după incendiul violent de la Pata Rât de miercuri spre joi noaptea. După mai bine de 12 ore, focul nu a fost stins.
Zeci de rampe clandestine de deşeuri au fost descoperite în zone centrală din Cluj-Napoca şi 14 persoane care depozitau ilegal deșeuri au fost amendate.
Incendiul de duminică noaptea de la groapa de gunoi de la Pat Rât este cel de-al treilea în decurs de câteva luni, iar autorităţile nu suflă o vorbă despre cauzele izbucnirii flăcărilor. Ce să mai vorbim despre identificarea şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Cinci luni au trecut de la ultimul incendiu, timp în care ancheta bate pasul pe loc. Să nu mai mire pe nimeni dacă nici de această dată nu vor fi identificaţi responsabilii de acest dezastru ecologic.