Actualitate

UPDATE După cocioabe, A LUAT FOC GROAPA DE GUNOI. Pata Rât arde iar - VIDEO

Rampa temporară de gunoi de la Pata Rât a luat foc iar, după ce, vineri seară, barăcile de pe strada Cantonului au fost mistuite de flăcări.

incendiu pata rat incendiu pata rat

UPDATE 13.20 În zonă acționează o echipă ISU Cluj. O comisie formată din reprezentanți ai autorităților locale, Prefecturii Cluj, IJSU Cluj și Garda Națională de Mediu Cluj se află la fața locului pentru evaluarea și adoptarea măsurilor necesare. Prefectul județului și primarul Emic Boc sunt și ei la rampa de gunoi. Situația este sub control. Surse din cadrul Prefecturii spun că situația este sub control și că vor fi verificate camerele de supraveghere pentru a se afla care au fost condițiile în urma cărora gunoaiele s-au aprins. 

În momentul de față, pompierii fac tot posibilul să stingă incendiul care s-a declanșat în urmă cu aproximativ o oră.


„Sunt cam 500 de metri pătrați care sunt afectați de mai multe focare. Se intervine cu două autospeciale. Acestea sunt toate informațiile până în acest moment” a declarat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt ISU Cluj.

Doar aseară, în apropiere de rampa de gunoi, mai exact pe strada Cantonului, zeci de barăci ale oamenilor care locuiesc în zonă au luat foc. Pompierii s-au luptat cu flăcările ore întregi, iar opt familii au rămas fără un acoperiș deasupra capului.


 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter