Raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) va fi prezentat de Comisia Europeană (CE) la începutul anului viitor, a anunţat marţi Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Aceasta deşi iniţial, Comisia Europeană anunţase că raportul va fi publicat în decembrie 2013.
Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România va fi publicat la "începutul anului 2014", a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray.
Fostul premier Emil Boc spune că actualul şef al Guvernului, Victor Ponta, "realizează cel mai violent atac" la adresa justiţiei de la Adrian Năstase încoace", comportându-se "ca un nabab dintr-o ţară bananieră, terfelind justiţia şi ameninţând independenţa acesteia".