Ucraina urmează să sărbătorească Crăciunul la 25 decembrie - şi nu la 7 ianuarie - ca până acum, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat o lege în acest sens, relatează AFP.
Şapte persoane au fost reţinute pentru ultraj în urma unor incidente petrecute sâmbătă după-amiază într-un cartier din municipiul Hunedoara după ce, în timpul unui raid efectuat de poliţişti, un bărbat aflat sub influenţa alcoolului a devenit recalcitrant, iar mai mulţi locuitori din zonă au fost violenţi cu forţele de ordine.
Pentru o democrație (fie ea matură, emergentă sau slab funcțională), s-a depășit demult limita abuzului. În România, după cele întâmplate în ultimul an și jumătate, chiar și după cele mai de jos standarde, lucrurile ar fi trebuit demult clarificate și derapajele corectate.
Armata ucraineană şi rebelii proruşi se pregăteau duminică să-şi îndepărteze trupele de linia frontului, însă condiţiile unei încetări definitive a confruntărilor armate par în continuare să nu fie îndeplinite, relatează AFP.
Președintele Traian Băsescu consideră că România va fi profund afectată dacă în Ucraina se va declanșa un război civil între est și vest.
Preşedintele ucrainean înlăturat de la putere, Viktor Ianukovici, a apreciat, duminică, faptul că Ucraina a intrat în război civil, au anunţat agenţiile de presă din Rusia.
Rusia a îndemnat marţi autorităţile ucrainene să înceteze orice pregătiri în vederea unei intervenţii în regiunile proruse din estul ţării, avertizând că există perspectiva unui război civil.