Zeci de persoane au stat la coadă, vineri dimineaţă, încă de la ora 6.00, în faţa unor magazine de electronice şi electrocasnice din Cluj-Napoca pentru a profita de reducerile oferite de Black Friday, unele dintre acestea fiind şi de 80 la sută.
Clujana a intrat în luna reducerilor. Pe tot parcursul lunii august preţurile la colecţia de primăvară-vară sunt cu 40% mai mici, atât în magazinele Clujana cât şi online.
Anul acesta, 29 noiembrie este data la care “vinerea neagră” soseşte din nou în magazinele din România. Ca şi anii trecuţi, magazinele care au pe rafturi produse electronice şi electrocasnice sunt primele care se aruncă în cursa câştigării unui număr cât mai mare de clienţi.
Preţurile de consum au scăzut în august cu 0,2% faţă de luna anterioară, ca urmare a ieftinirii alimentelor, cu 0,8%, astfel că rata anuală a coborât la 3,67%, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).