Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA şi fost consilier al ministrului delegat Constantin Niţă, a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bucureşti la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită
Tribunalul Bucureşti a decis, joi, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Constantin Niţă, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.
Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului de Finanţe, Daniel Chiţoiu, este cel care a denunţat actele de corupţie de la Hidroelectrica cercetate de DNA, au declarat, în această dimineaţă, pentru gândul, surse judiciare.