Republica Moldova are nevoie de perspectivă europeană clară pentru a continua să implementeze reformele planificate, a declarat premierul Iurie Leancă, într-o emisiune a postului Radio Moldova, relatează IPN în pagina electronică.
Europarlametarul român Monica Macovei consideră că singura soluție pentru ca Republica Moldova să nu piardă Transnistria în favoarea Rusiei este ca aceasta să semneze cât mai urgent Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană pentru a putea fi integrată.
Preşedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, a trimis scrisoare preşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîşkin, în care solicită examinarea posibilitaţii anexarii Transnistriei la Federaţia Rusă, relateză Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul emisiunii „Adevărul Live” că nu va fi război în zona Mării Negre, iar românii nu trebuie să se teamă de vreo agresiune din partea Rusiei sau a Ucrainei, România neavând riscuri de securitate directe.
Preşedintele american Barack Obama va face o vizită în Republica Moldova până la încheierea mandatului său, a anunţat premierul Iurie Leancă, într-o emisiune la postul naţional Moldova 1.
Congresul SUA ar trebui să pledeze pentru accelerarea admiterii Republicii Moldova şi Georgiei în NATO ca răspuns la acţiunile Rusiei în regiunea ucraineană Crimeea, propune senatorul american John McCain, citat de postul Voice of America.
Transnistria trebuie să îşi intensifice controlul asupra spaţiului său aerian în timp ce Republica Moldova îşi sporeşte cooperarea cu NATO, a cerut, miercuri, Parlamentul de la Tiraspol într-o solicitare adresată liderului transnistrean Evgheni Şevciuk, a anunţat serviciul de presă al acestuia.
Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a adus vineri un omagiu investiției României și a președintelui Traian Băsescu pentru susținerea Republicii Moldova pe drumul ei european, afirmând că se va deplasa la Chișinău în prima jumătate a acestui an.