Jumătate dintre români consideră că situaţia economică actuală din regiunea lor este mai degrabă bună, în timp ce 13% sunt de părere că este foarte proastă, conform unui Eurobarometru al CE.
Ateneul Român primește marca patrimoniului european din partea Comisiei Europene pentru rolul semnificativ jucat în istoria și cultura Europei, alăturându-se astfel altor șase situri din UE.
Deficitul bugetar a trecut de 2% din PIB în primele trei luni ale anului, iar potrivit analiștilor financiari România riscă să înregistreze la finalul lui 2024 un deficit de peste 6%.
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România, contribuind cu 57% din totalul deceselor înregistrate la nivel naţional, conform declaraţiilor consilierului prezidenţial Diana Păun.
Cel mai mare exercițiu naval NATO, Sea Shield 24, în care sunt implicați mii de militari și zeci de nave, autovehicule și ambarcațiuni, a început la Marea Neagră.
Prețurile locuințelor înregistrează tendințe contradictorii în diverse state ale Uniunii Europene. Dacă în Germania prețurile locuințelor au scăzut, în zona Europei de Est majorarea este una substanțială.
Preţul la carne în Uniunea Europeană era cu 3,3% mai mare în luna februarie 2024 decât în luna februarie 2023, însă în rândul ţărilor membre cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în Bulgaria (8,2%) şi România (7,7%).