Simona Halep îşi doreşte să participe la Turneul Campioanelor, unde vor fi prezente doar opt jucătoare care vor obține cele mai bune rezultate în acest an competițional. În acest moment, Halep ocupă locul al doilea, cu 4.589 de puncte, după rusoaica Maria Sharapova (4.880 de puncte).
Curtea Constituţională a României a decis, miercuri, 9 iulie 2014, cu unanimitate, că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Preşedinţie, referitor la reprezentarea României la Consiliul European din iunie.
MAE a transmis duminică o serie de precizări cu privire la calitatea apei mării pe litoralul bulgăresc, arătând că, potrivit ultimelor evaluări furnizate de Ministerul bulgar al Sănătăţii, riscul ca apa mării să fie infectată e limitat la o zonă restrânsă din Varna şi nu sunt afectate alte staţiuni.
Vicepremierul Gabriel Oprea a anunțat că UNPR a strâns deja peste 500.000 de semnături pentru susținerea premierului Victor Ponta la alegerile prezidențiale din noiembrie.
Informațiile oficiale venite din Bulgaria, în urma monitorizării calității apelor pentru îmbăiere în zonele turistice, arată că valorile indicatorilor microbiologici cercetați sunt în conformitate cu cele legale, nereprezentând riscul de imbolnăvire. În ceea ce privește declarațiile venite din partea unor persoane fără funcții oficiale, cu referire la infestarea cu hepatita A, autoritățile bulgare nu au confirmat acest lucru.
Fosta campioană olimpică la maraton, Constantina Diţă, se va retrage din activitatea sportivă în cadrul celei de-a 7-a ediţii a Maratonului Internaţional Bucureşti, din 4-5 octombrie, al cărei ambasador de imagine a devenit.
Reprezentativa de tineret a României, cu două clujence în lot, s-a calificat în optimile Campionatului Mondial din Croația, după ce a obținut a treia victorie consecutivă în grupa D.