Angajații vor beneficia în 2023 de mai mlte zile libere decât în 2022. Vor fi mai multe sărbători legale în timpul săptămânii, dar și mai multe minivacanțe.
Aproximativ 41% dintre românii care au vârsta legală sunt și salariați, conform datelor INS. Cluj se află în topul județelor cu cei mai mulți salariați, după București.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat sâmbătă că este necesară creşterea salariului minim în contextul socio-economic actual, însă măsura nu poate fi luată anul acesta.
Salariul mediu net în județul Cluj a fost cu aproape 24% mai mare decât media națională în luna mai 2022. Clujul ocupă locul al doilea la salarii în România.
Nu ai apucat să îți folosești toate zilele de concediu de odihnă din anul 2021? Ei bine, nu e nimic. Află ce prevede Codul Muncii și până când trebuie să le folosești.
Deși e încă pandemie, piața muncii pare să revină încetul cu încetul la normal. În Cluj, numărul ofertelor de muncă se situează printre cele mai ridicate din România. Vezi care sunt cele mai căutate locuri de muncă.