Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, susţine, referitor la protestele din ultimele zile, organizate de cadrele medicale, legate de modul în care se acordă sporurile, că nu toată lumea trebuie să primească sporuri maxime.
Salariile angajaţilor din Bucureşti - cel mai bine plătiţi din toată ţara - au ajuns la 3.116 de lei net în 2017. Pe locul doi în topul zonelor cu cele mai mari salarii se află Clujul.
Managerii consultaţi de Institutul Naţional de Statistică (INS) anticipează, pentru perioada ianuarie-februarie, stabilitatea activităţii în industrie, comerţ şi servicii, creşterea numărului de salariaţi în comerţ şi servicii şi creşterea preţurilor în industrie, construcţii şi servicii.
Într-un document trimis Comisiei Europene, Guvernul estimează o creştere de doar 1% a numărului de angajaţi, în următorii ani. Acelaşi guvern estima un plus de un milion de locuri de muncă între 2012 şi 2016. În realitate, însă, doar 170.000 de noi angajări s-au făcut în ultimii trei ani.
În cursul lunii noiembrie, ANAF a finalizat un control la clubul de fotbal CFR Cluj și a stabilit că societatea comercială prin care se derulează tranzacțiile financiare a calculat greșit salariile jucătorilor din Gruia.
Ca în fiecare an, consilierii locali vor aloca o sumă de bani pentru achiziţionarea de cadouri pentru copiii salariaţilor Primăriei Cluj-Napoca şi pentru copiii salariaţilor serviciilor publice din subordinea Consiliului Local. Astfel, în acest an, peste 600 de copii vor primi dulciuri şi alte produse specifice sărbătorilor de iarnă.
3.650 de angajaţi ai Poştei Române vor fi disponibilizaţi începând cu 3 septembrie, reprezentând 11% din total, ca parte a procesului de restructurare a companiei care vizează restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de salariaţi ai operatorului poştal.