Românii au câștigat, în decembrie 2022, un salariu mediu net de 4.398 lei. Bonusurile de Crăciun s-au simțit în buzunarele celor mai mulți dintre angajați.
Câștigul salarial mediu net a ajuns la 4.791 lei, în județul Cluj. 275.500 de persoane au primit salarii la nivelul județului, în luna septembrie.
La începutul lunii, angajații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Cluj au trimis o scrisoare deschisă adresată prim ministrului Sorin Grindeanu prin care au cerut majorarea salariilor pentru ca instituția să nu intre în colaps.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunţat suspendarea grevei generale din administraţie care urma să fie declanşată marţi, pe termen nelimitat, ca urmare a unor negocieri purtate la sfârşitul săptămânii cu vicepremierul Vasile Dîncu.
Funcţionarii publici anunţă că mâine vor intra în grevă, după ce nu au ajuns la niciun accord cu Ministerul Muncii, iar revendicările lor au rămas fără rezolvare.
Angajaţii ANAF Cluj au intrat în grevă spontană în această dimineaţă.