Președinții consiliilor județene din Regiunea de Nord-Vest a țării au semnat o scrisoare deschisă prin care cer deblocarea procedurilor pe Autostrada Transilvania.
Un bărbat din Baia Mare a fost reţinut de către poliţişti după ce ar fi obligat o tânără de 27 de ani să se prostitueze şi i-ar fi ţinut fiica, în vârstă de aproape trei ani, în condiţii precare.
Mașina slovacului care a accidentat mortal, luni, un bărbat din Satu Mare, a fost găsită de polițiștii slovaci în Bratislava. Polițiștii încă îl caută pe cetățeanul slovac.
26 de copii cu vârste între 3 și 5 ani de la o grădiniță din județul Satu Mare au ajuns la spital cu probleme medicale. Nouă dintre ei au fost internați pe Secția de pediatrie.