Şcolarii şi preşcolarii clujeni sunt aşteptaţi, împreuncă cu profesorii lor, în perioada 6 – 10 aprilie 2015, să parcitipe la “Festivalul Altfel” în cadrul căruia vor fi organizate aproximativ 200 ateliere, cu peste 70 de tematici diferite, de educație non-formală.
Elevii vor intra în vacanţa pentru sărbătorile de iarnă sâmbătă, 20 decembrie, şi vor reveni la cursuri luni, 5 ianuarie, conform structurii anului şcolar 2014-2015.
Anul şcolar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă, fără cele din vacanţa de vară, potrivit structurii aprobate printr-un ordin al ministrului Educaţiei care a fost publicat în Monitorul Oficial.
Salina Turda a continuat activitățile interactive pentru elevii care au vizitat ”cel mai frumos loc subteran din lume” în cadrul săptamânii ,, Școala Altfel”.
Elevii clujeni au vizitat zilele acestea comandamentul Diviziei 4 Infanterie ”Gemina”, în cadrul activităților organizate în spătămâna ”Şcoala altfel - să ştii mai multe, să fii ma bun”.
”Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun” a debutat în forță, la Salina Turda, aceastafiind luată cu asalt de elevii și cadrele didactice care îi insoțeau.