38 de școli din județul Cluj au fost selectate de Ministerul Educației pentru a beneficia de finanțare prin PNRR în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar.
Asociația „Descoperă-ți pasiunea în IT” a demarat proiectul educaţional „Roboţi pentru şcoli” prin care va dona roboți educaționali multifuncționali către 10 școli din Cluj.
Din cele 955 de clădiri din învățământul preșcolar clujean, 285 nu au autorizație de securitate de incendiu. Peste 50 de unități nu au autorizație sanitară, iar 8 școli au grup sanitar tip latrină.
Elevii din județul Cluj vor face ore remediale prin programul național „Școală după școală” și în timpul vacanței. Cursurile se adresează elevilor până în clasa a VIII-a și au scopul de a recupera materia școlară, fiecare profesor fiind plătit cu 100 de lei pe oră pentru implicarea în acest program.
Un număr de 200 de elevi și profesori, plus angajați din centrele educaționale din județul Cluj au fost depistați pozitivi cu COVID-19 de la redeschiderea școlilor. Numărul profesorilor infectați este unul alarmant.
Dezbaterea privind infrastructura educațională în municipiul Cluj-Napoca a stârnit interesul a zeci de clujeni, părinți, elevi și cadre didactice deopotrivă.