Senatorii au respins, joi, în urma cererii de reexaminare transmisă de Curtea Constituţională, una dintre ”legile Big Brother”, respectiv cea care prevede înregistrarea utilizatorilor de cartele preplătite, precum şi colectarea şi stocarea datelor acestora.
Liderul grupului fostului PDL din Senat, Dumitru Oprea, a anunţat duminică la finalul şedinţei grupurilor parlamentare PNL că la Senat liberalii ar avea o majoritate negociată, iar la nivel informal este vehiculată varianta preluării şefiei acestei camere a Parlamentului de către Vasile Blaga.
Resuscitate de recentele evenimente sângeroase din Franța, discuțiile pe marginea proiectelor de lege privind controlul comunicațiilor sunt mai disputate ca oricând.
În prima parte a anului, parlamentarii au respins toate cererile de începere a urmăririi penale sau de arestare preventivă, curentul de opinie majoritar, atât în rândurile coaliţiei, cât şi chiar a unei părţi din opoziţie fiind ca nicio solicitare DNA referitoare la arestarea vreunui parlamentar, indiferent de partid, să treacă la vot.
Plenul reunit al Senatului şi Camerei a finalizat, vineri dezbaterile asupra proiectului de buget pe 2015, urmând ca lucrările să fie reluate sâmbătă dimineaţă cu dezbaterile pe bugetul asigurărilor sociale, cele două legi urmând să fie supuse votului final.