Ziua internaţională a persoanelor vârstnice este marcată în fiecare an, la 1 octombrie. pentru promovarea drepturilor acestora, dar şi a unei imagini pozitive a îmbătrânirii. Această zi se sărbătorește la Cluj-Napoca printr-o serie de activități dedicate seniorilor.
Primii absolvenți ai Universității Vârstei a III-a și-au luat rămas bun de la cursuri, sâmbătă, în cadrul unei festivități de absolvire desfășurată online.
47 de cupluri au fost premiate, miercuri, de municipalitatea clujeană la aniversarea „Nunții de aur”.
Clujenii şi-au premiat Emblemele şi Seniorii Cetăţii în a doua seară a celei de-a 19 ediţii a Balului Operei. Printre nominalizaţi s-au aflat chimistul Radu Silaghi-Dumitrescu, inventatorul sângelui artificial, poetul Ioan Mureşan şi moţii din comunele Beliş şi Horea.
Doi clujeni au ajuns anul acesta la venerabila vârstă de 105 ani. Ioan Moldovan este născut în 11 septembrie 1908, iar Eszter Todor este născută în 14 aprilie 1908. Primarul Emil Boc i-a premiat pe cei doi cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicului.
Ioan Moldovan şi Eszter Todor, cei mai în vârstă locuitori din Cluj-Napoca, vor fi premiaţi de Primăria Cluj-Napoca. Vor primi o diplomă de “seniorul cetăţii” şi 2.500 lei fiecare.