Geza Rohrig și Levente Molnar, protagoniștii filmului "Fiul lui Saul", distins cu premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, se vor afla mâine în Cluj-Napoca.
Pelicula premiată cu Oscar pentru cel mai bun film străin. „Son of Saul” a avut premiera ieri seară la Cluj-Napoca şi sute de clujeni au cumpărat bilete, mai ales că în sală a fost şi actorul Levente Molnar.
Actorul Levente Molnár spune într-un interviu că „Fiul lui Saul”, care a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, trebuie să ne facă să nu uităm de ce este capabil animalul din noi, precizând că în timpul filmărilor s-a simţit ca şi cum ar fi fost în mijlocul iadului.
Lungmetrajul maghiar "Son of Saul", cu actorul român Levente Molnár în distribuţie, a câştigat premiul Oscar la categoria cel mai bun film într-o limbă străină, la cea de-a 88-a gală de decernare a acestor distincţii, care are loc la Los Angeles.
Lungmetrajul "Son of Saul", cu actorul clujean Levente Molnár în distribuţie a fost nominalizat la ediţia din acest an a premiilor César, la categoria „cel mai bun film străin”. Premiile César sunt echivalentul francez ai premiilor Oscar.
Lungmetrajul "Son of Saul", cu actorul român Levente Molnar în distribuţie, a fost desemnat cel mai bun film străin la cea de-a 21-a ediţie a galei Critics' Choice Awards, ce a avut loc duminică seară, la Los Angeles, informează site-ul thewrap.com.
Lungmetrajul maghiar "Son of Saul", cu actorul român Levente Molnár în distribuţie, a fost desemnat "cel mai bun film străin", la ediţia din 2016 a Globurilor de Aur, potrivit site-ului evenimentului.