Jucătoarea Sorana Cîrstea, în jurul căreia s-a ţesut o adevărată poveste despre nemulţumirea ei că nu a fost aleasă să joace la simplu în partida România - Elveţia (3-1) din barajul de promovare în Grupa Mondială a Fed Cup, a explicat încă o dată că în această săptămână a contat echipa României şi mai puţin jucătoarea de pe locul 34 în lume.
Mihaela Buzărnescu şi Sorana Cîrstea au fost învinse la dublu de cuplul Jil Teichmann/Viktorija Golubic, scor 0-6, 6-0, 10-6, astfel că scorul final al întâlnirii România - Elveţia este 3-1
Monica Niculescu (71 WTA), jucătoare venită din calificări, o va întâlni în turul inaugural pe conaţionala Sorana Cîrstea (35 WTA), acceptată direct pe tabloul principal al turneului Premier Mandatory de la Indian Wells.
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a declarat după primul primul meci din cadrul întâlnirii de Fed Cup dintre România şi Canada, de la Cluj, că este bucuroasă că a reuşit să aducă primul punct echipei României în această competiţie.