Comisia parlamentară de anchetă „Sparanghel” în străinătate a constatat existenţa unor disfuncţionalităţi în comunicarea dintre autorităţile implicate în activitatea Aeroportului Internaţional din Cluj.
Procurorii Curții de Apel Cluj au clasat dosarul „Sparanghel” în care s-a cercetat nerespectarea măsurilor de siguranţă în cazul celor aproape 2.000 de persoane care plecat la muncă în străinătate de pe Aeroportul Cluj, pe motiv că „fapta nu există”.
Directorul general al Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" din Cluj, David Ciceo, a fost audiat marţi la Comisia parlamentară de anchetă privind românii care au plecat în străinătate la cules de sparanghel, în 9 aprilie.
Muncitorii români din Germania au organizat o protest de amploare în centrul orașului Bonn, marți după-masă. Românii au fost sprijiniți și de sindicaliști nemți.
Niște români plecați la cules de sparanghel în Germania s-au revoltat și cer ajutor. Ei spun că actele de identitate le-au fost reținute de patron, că nu au semnat contracte de muncă iar salariul primit este mai mic decât cel promis.
Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii, a inaugurat în 2019 alături de Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania prima producţie de sparanghel românească.