Discrepanță majoră între județul cu cea mai mare rată a mortalității infantile, Sălaj – 8,9 la mia de copii născuți vii, față de Cluj, unde rata mortalității infantile a fost, în 2021, de 3,9 la mie.
Un raport al Băncii Mondiale arată că România ar putea să piardă trei mari proiecte din PNRR. Unul dintre acestea este metroul din Cluj, însă premierul a dat luni asigurări că se vor semna contractele pentru acest proiect pe 25 mai.
Un număr de 45 de unități medicale care includ secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, și obstetrică-ginecologie, din 28 de județe ale țării, au fost dotate cu echipamente medicale moderne de Organizația Salvați Copiii.
Unități sanitare privilegiate și spitale de mâna a doua. Deputatul Emanuel Ungureanu atrage atenția asupra criteriilor discriminatorii în baza cărora se realizează finanțarea spitalelor din România.
Medicii aleg să lucreze în spitalele mari din țară sau în clinicile private, așa că unele unități sanitare din România trebuie să facă schimb de pacienți din cauza deficitului de personal.
Cel puţin 10 spitale din Istanbul, cel mai mare oraş din Turcia, au fost evacuate după ce autorităţile au anunţat că funcţionează în clădiri care nu sunt rezistente la cutremure.