Emanuel Ungureanu continuă susține că în perioada 2012-2018 s-ar fi cumpărat în mod suspect dispozitive medicale de către conducerea Spitalului Județean Cluj.
Deputatul Emanuel Ungureanu a făcut pentru a doua oară în acest an o vizită la Serviciul de Anatomopatologie a Spitalului Județean Cluj pentru a arăta în ce condiții sunt nevoiți să lucreze angajații.
Tehnicienii radiologi și de imagistică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj își vor da demisia, în bloc, în semn de protest față de încăpățânarea managerului Petru Șușcă de a nu le acorda drepturile salariale. Toată secția va rămâne descoperită după ce vor pleca cele 55 de cadre medicale.
Aproape o sută de angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, membri Sanitas, au protestat, marţi, în faţa Secţiei Chirurgie I, şi au scandat "Grevă generală", "Unitate" şi "Vrem dreptate pentru sănătate".
Cel mai mare spital din Cluj, Spitalul Clinic Județean de Urgență are două RMN-uri, dar de aproape patru luni pacienții prind cu greu rând la o examinare. O clujeancă a încercat timp de cinci luni să prindă rând, dar nu a reușit. Care sunt motivele acestui haos?