Până la începerea facultății mai este aproximativ o lună de zile, dar universitățile din Cluj-Napoca nu au oferit informații concrete cu privire la organizarea noului an universitar. Singurul lucru care s-a specificat este posibilitatea unui scenariu hibrid.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) susține că recomandările privind începerea anului universitar în condițiile pandemiei de Covid-19 au fost publicate de Ministerul Educației fără o consultare prealabilă a beneficiarilor principali ai învățământului superior.
Aproape 550 de candidați au fost admiși cu media 10 la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca în cadrul sesiunii de admitere organizate în luna iulie 2020.
60% dintre studenții clujeni au renunțat la chirii odată cu începutul stării de urgență și suspendarea cursurilor de la facultate. Piața imobiliară a avut de suferit și nu se știe când va reveni la normal.