O băutură probiotică obţinută din murături japoneze tradiţionale ar putea deveni noul medicament minune împotriva gripei, potrivit unui studiu realizat de o companie niponă.
Cluj-Napoca se află pe primul loc în ceea ce priveşte comunicarea dintre reprezentanţii locali şi cetăţeni, potrivit unui Barometru al Democrației Locale aplicat în 24 de localități din România de Asociația Pro Democrația în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer.
Scăderea în greutate a unuia dintre partenerii implicaţi într-o relaţie amoroasă poate reprezenta un moment de cumpănă, ducând, adesea, la despărţire, se arată într-un nou studiu.
52% dintre tinerele cu vârsta medie de 15 ani preferă agresiunea indirectă altor forme de intimidare, spre deosebire de 20% dintre băieţii de aceeaşi vârstă se arată într-un studiu realizate de cercetătorii de la Universitatea din Ottawa.
Un copil american în vârstă de trei ani născut seropozitiv şi tratat imediat după naştere cu antiretrovirale continuă să nu prezinte nicio urmă de SIDA, după 18 luni fără tratament, au anunţat miercuri oamenii de ştiinţă, oferind speranţă pentru o vindecare a nou-născuţilor printr-o terapie precoce.
Împerecherea insectelor cu reprezentanții ai aceluiași sex este de fapt accidentală, deși până la 85% dintre masculii de insecte au raporturi homosexuale, au conchis oamenii de știință care au cercetat tendințele de împerechere a miliarde de insecte.
Mişcarea fizică regulată îmbunătăţeşte performanţele şcolare ale adolescenţilor, conform unui studiu britanic publicat marţi în revista British Journal of Sports Medicine.
Visele pot reprezenta indicii importante în ceea ce priveşte starea de sănătate a oamenilor, visele violente putând fi un semn precoce al dezvoltării unor afecţiuni ale creierului, cum ar fi Alzheimer, potrivit cercetătorilor britanici.