Samsung Electronics a început recent în Statele Unite şi Coreea de Sud procedurile pentru a înregistra marca "Galaxy Gear" şi brevete asociate, produsul fiind schiţat drept un dispozitiv de tipul ceasului de mână cu ecran flexibil, conectat la internet, cu funcţii de telefonie mobilă şi mesagerie.
Statele Unite sunt în stare de alertă după ce mai multe mesaje ale unor înalţi responsabili ai Al-Qaida au fost interceptate, fiind considerate unele dintre cele mai credibile ameninţări la adresa ţării. În urma ascultării acestora, Washingtonul a luat duminică decizia de a închide peste 20 de reprezentanţe diplomatice din Orientul Mijlociu.
Interpol a lansat sâmbătă o alertă globală de securitate solicitând o vigilenţă sporită în toate statele membre ale organizaţiei de cooperare poliţienească, suspectând Al-Qaida că ar fi implicată în evadările unor terorişti, mai ales în Irak, Libia şi Pakistan.
Edward Snowden, fostul consultant NSA aflat la originea dezvăluirilor despre programele americane de interceptare a comunicaţiilor, a formulat o cerere de azil politic în Rusia, anunţă surse oficiale, citate de AFP.