Joi au loc zeci de concerte de neratat, expoziții și conferințe pe teme de sănătate mintală. Rectorul UBB, Daniel David, printre invitații EC Talks
Organizatorii Electric Castle 2021 au anunțat lista artiștilor care vor urca pe scenele de la Bonțida și din Cluj-Napoca.
O nouă zi, noi experiențe ieșite din comun la Electric Castle! Aseară, două trupe, britanicii de la Bring Me The Horizon și Subcarpați au reușit să convingă atât de mulți oameni cu show-ul lor, încât scena principală a fost, din nou, locul de unde s-a propagat distracția pe tot domeniu Castelului Banffy.
Loredana, Alternosfera, Șuie Paparude și CTC vor da startul oficial al programului de pe scena principală în fiecare zi a festivalului Electric Castle 2019. Lor li se alătură nume noi, atât din țară cât și din străinătate, respectiv trupe selectate din cele mai importante showcase-uri europene.
„Experiența Electric Castle nu se uită” spuneau americanii de la The Glitch Mob, după o noapte cu 25.000 de oameni la castel.