Un copil în vârstă de până la doi ani nu ar trebui să aibă acces la ecrane, iar între doi şi patru ani timpul petrecut la astfel de dispozitive poate fi cuprins între 30-60 de minute.
Copiii români petrec prea mult timp în fața tabletelor și a telefoanelor mobile și consumă des fast food. 30% dintre copiii cu vârsta sub 14 ani din țara noastră sunt supraponderali, iar 15% sunt obezi.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care Ministerul Educației și Cercetării (MEC) asigură fiecărui elev sau cadru didactic, la cerere, un laptop sau o tabletă, conectate la internet.
O fetiță de doar 12 ani, care are grijă de doi copilași, are acum șansa să termine anul școlar cu bine, în mediul online, datorită unor oameni inimoși care i-au oferit o tabletă și un telefon.
Un proiect prin care elevii primesc câte 200 de euro din partea statului, pentru achiziționarea de tablete și calculatoare, a fost pus în dezbatere de Ministerul Educației.
Mai multe asociaţii civice au semnat o scrisoare în care îşi arată îngrijorarea față de modul în care Comisia parlamentară de anchetă pentru alegerile europarlamentare gestionează ancheta privind Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal (SIMPV).
În prezent, aproape fiecare copil se naşte şi creşte cu un laptop, o tabletă sau un smartphone în braţe, însă acest stil de viaţă tinde să genereze multe cazuri de depresie şi nefericire.