Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa (UTE FEST) organizat, după o absență de 11 de ani, de către Teatrul Maghiar de Stat Cluj își deschide porțile marți, 19 noiembrie 2019.
După o absență de 11 ani, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj va găzdui cea de-a 18-a ediție a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, care va avea loc în perioada 19-30 noiembrie 2019.
Teatrul Maghiar de Stat Cluj participă pentru prima oară la Olimpiadei Teatetelor de la Sankt Petersburg, cu spectacolul Rosmersholm de Henrik Ibsen, pus în scenă de Andriy Zholdak, acesta fiind și primult turneu pe care trupa îl face în Rusia.
Premiera piesei de teatru Lulu de Frank Wedekind va avea loc vineri, 6 septembrie, la orele 19:00, în regia lui Enikő Eszenyi, directorul Teatrului Vígszínház din Budapesta, aflată la prima sa montare clujeană.
Duminică, 16 iunie, de la ora 20:00, în Sala Studio a Teatrulu Maghiar de Stat Cluj, va avea loc premiera spectacolului Iona de Marin Sorescu, pus în scenă de Tompa Gábor, o coproducție a teatrului clujean cu Teatrul Nottara București.
Sâmbătă, 25 mai, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, se va juca ultima reprezentaţie a musicalului „Fii bun până la moarte”, adaptare a romanului omonim scris de Móricz Zsigmond, regia: László Béres.