Un accident rutier mortal a avut loc marţi, în jurul orei 23:00, în Curba Morţii din Feleacu. Şoferul unui TIR a circulat cu viteză prea mare şi s-a răsturnat. Acesta a decedat pe loc.
Un accident de circulaţie a avut loc azi-noapte, în jurul orei 1.00, în zona localităţii Poieni din județul Cluj. Un tir s-a răsturnat pe şosea după ce a intrat pe contrasens, însă nu au existat victime.
Un incident rutier a avut loc vineri la ieşire din Apahida, înspre Jucu, exact în sensul giratoriu. Şoferul unui TIR, care transporta granit, şi-a pierdut încărcătura, lucru care a îngreunat circulaţia rutieră mai bine de o oră.
Opt români și-au pierdut viața într-un accident rutier petrecut în Spania. Potrivit primelor informații, este vorba despre cinci adulți, un adolescent și doi copii.
Devierea traficului de pe Oaşului pe Maramureşului ca urmare a demarării lucrărilor de refacere a podului Nadăş nu aduce doar ambuteiaje şi haos în trafic.
Unsprezece persoane, între care patru copii, au fost rănite, luni după-amiază, în urma unui accident produs la Luduş şi în care au fost implicate un microbuz cu remorcă şi un autotren, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii ISU Mureş.
Şoferul unei ambulanţei și doi adolescenți au murit miercuri seara după ce autosanitara în care se aflau a fost lovită frontal de un tir pe DN 17, în judeul Bistriţa-Năsăud. Șoferul TIR-ului, un bărbat de 27 de ani, a fost reţinut pentru ucidere din culpă.
Oferta de locuri de muncă pentru şoferii de TIR este destul de variată pe internet, iar salariile oferite de companiile din străinătate depăşesc uşor 1.500 de euro pe lună.