Alexandru Cordoș, președintele organizației PSD Cluj, îi solicită Prefectului Mircea Abrudean emiterea ordinelor privind constatarea încetării de drept a mandatelor de consilieri locali, pentru aleșii locali care au plecat din PSD spre alte partide.
Organizația PSD Cluj a trimis o nouă solicitare Instituției Preefectului, pentru emiterea ordinului de constatare a mandatelor tuturor consilierilor locali din județ care acum candidează din partea altor partide.
Conducerea PSD Cluj acuză PNL că „transferă ca la fotbal” sute de politicieni de la alte partide, în pragul alegerilor locale.
Președintele Klaus Iohannis a afirmat vineri că traseismul este un ''fenomen toxic'' și a arătat că nu va chema la consultări un partid care ar obține majoritatea prin intermediul traseiștilor.
Monica Macovei, candidat independent pentru funcția de președinte al României, i-a cerut astăzi Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu Ordonanța de Urgență care le permite aleșilor locali să își schimbe partidul fără să își piardă mandatul.
Alianţa Creştin Liberală anunţă că nu va primi în rândurile sale niciun primar, preşedinte de Consiliu Judeţean, consilier local sau judeţean traseist.
Traseismul, problemele de integritate, trimiterile în judecată, incompatibilităţile, nepotismul sau rasismul se află printre criteriile avute în vedere de Alianţa pentru o Românie Curată şi de care unii candidaţi la alegerile europarlamentare nu trec.