Social

UBB a început distribuirea tabletelor PC pentru studenţii de la ID

Foto arhivă. Poză ilustrativă
Universitatea Babeş-Bolyai a început, în data de 1 noiembrie 2014, distribuirea tabletelor PC pentru toți studenții anului I licență și masterat înscrişi la forma de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă. De acestea vor beneficia un număr de 1.465 de studenţi care le vor primi până în data de 15 decembrie 2014, odată cu participarea la activitățile tutoriale față în față.


Social

95 de ani de la primul curs în limba română la UBB

Muzeul de Istorie al Universităţii Babeş-Bolyai organizează luni, 3 noiembrie 2014, de la ora 12, vernisajul expoziţiei foto-documentare „Datoria vieţii noastre: Universitatea Babeş-Bolyai la ceas aniversar”. Evenimentul va prilejui împlinirea a 95 de ani de la începutul învățământului superior clujean cu predare în limba română

Social

Program de practică, pe bani europeni, lansat de UBB Cluj în parteneriat cu Cluj IT Cluster

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Cluj IT Cluster, unul dintre cele mai importante clustere în domeniul IT la nivel naţional, lansează proiectul POSDRU „Creșterea oportunităților de ocupabilitate prin practică de succes (PRACT-IT)”, prin care va facilita participarea a 450 de studenți la stagii de practică, cu durata de 3 săptămâni, în cadrul a 40 de organizații din lanțul de valoare al industriei de IT, cu precădere dintre membrii ai clusterului.



Actualitate

O poveste de succes despre lupta cu maladia Scherman la UBB

Biroul pentru Studenţi cu Dizabilităţi (BSD), din cadrul UBB, organizează miercuri, 29 octombrie 2014, ora 17:00, evenimentul de tip Bibliotecă vie în care veţi putea cunoaşte povestea de succes a Melindei Szirmai, diagnosticată cu maladia Scherman.

Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners