Alianţa PSD-UNPR-PC a câştigat alegerile europarlamentare în judeţul Cluj, unde a obţinut 24,96 la sută din voturi, fiind urmată de UDMR, cu 16,44 la sută, şi PDL, cu 16,14 la sută, arată rezultatele finale comunicate, luni dimineaţă, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj.
„Mândri că sunt români”, PSD-iștii își fac imagine cu poze din Belarus. Nici PDL nu e fecioară nevinovată, pe materialele lor de campanie apare o idee copiată de la o firmă din Hawaii.
UDMR va lansa, în 15 mai, la Cluj-Napoca, "un document programatic" pentru Transilvania, pentru următorii şapte ani, a declarat, miercuri, vicepreşedintele politic al Uniunii, Borbely Laszlo, care a susţinut că acesta "nu e un program de campanie electorală" al formaţiunii.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat marți că nu există o decizie a grupurilor Uniunii de a semna plângerea penală împotriva președintelui Traian Băsescu, dar fiecare parlamentar poate face acest lucru dacă așa va considera.
Creșterea accizei la carburanți nu va genera o majorare a inflației cu mai mult de 0,2%, iar dacă sumele colectate din această taxă vor fi folosite pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere atunci beneficiarii vor fi toți cetățenii țării, este de părere președintele UDMR, Kelemen Hunor.
La lansarea candidaţilor UDMR pentru alegerile europarlamentare de la Odorheiul Secuiesc, actualul europarlamentar Sogor Csaba a declarat că ungurii sunt dispuşi să îi facă pe români să simtă cum e să trăieşti în minoritate.
UDMR a strâns peste 240.000 de semnături pentru lista proprie de candidaţi la Parlamentul European, care va fi depusă, luni, la Biroul Electoral Central (BEC), a anunţat, vineri, liderul Uniunii, Kelemen Hunor.