Universitatea Babeş-Bolyai îşi menţine poziţia printre cele mai bune 5% universităţi ale lumii, conform clasamentelor internaţionale ale universităţilor, de referinţă în mediul academic european şi internaţional, publicate în vara acestui an.
Patru universități din România au fost incluse în Topul celor mai bune universități din lume din 2017 (2017 Best Global Universities), realizat de U.S. News & World Report.
Universitatea Cluj a câștigat, cu scorul de 63-62, meciul jucat împotriva celor de la CS Universitatea Alba Iulia, în prima manșă a sferturilor de finală ale Cupei României la baschet feminin.
Alocarea a minim 6% din PIB pentru educație, clasificarea pe categorii a instituțiilor de învățământ superior și finanțarea în funcție de acestea, dar și stabilirea numai prin lege a autonomiei universitare sunt câteva din cerințele rectorilor universităților membre ale Consorțiului ''Universitaria'', întruniți, la acest sfârșit de săptămână, la Alba Iulia.
Steaua București s-a calificat în finala Cupei României-Timișoreana la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Petrolul Ploiești cu scorul de 3-1 (2-0), pe Arena Națională din Capitală, în manșa secundă a semifinalei.
Oficialii clubului din Gruia, au anunțat prețul biletelor pentru derby-ul dintre cele două echipe din Cluj-Napoca, CFR și Universitatea. În urma presiunilor făcute de suporterii echipei oaspete, oficialii CFR au renunțat la restricții și au scăzut prețul la bilete pentru peluză.
Antrenorul echipei Șahtior Donețk a declarat că au fost două meciuri de antrenament foarte bune pentru jucătorii lui, aceștia pregătindu-se pentru meciurile din Champions League.