O mămică a lansat un apel disperat către Alin Tișe și Emil Boc de a schimba sistemul de la UPU din cadrul Spitalului de Copii. Aceasta susține că a așteptat 5 ore pentru a intra la un consult, deși copilul avea febră. Alin Tișe și-a cerut scuze pentru această situație.
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a declarat îngrijorat după explozia de pe strada Dunării și a cerut să se facă controale la instalațiile de gaz după acest episod nefericit.
Cele trei femei care au stat o oră pe Aeroportul Cluj pentru a fi transferate în Austria la ATI și au fost întoarse apoi din drum așteptau eliberarea unui pat de câteva zile, a declarat un medic de la UPU.
O asistentă a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon“ din București a fost surprinsă odihnindu-se câteva minute într-o cutie, pentru că toate paturile și scaunele din spital sunt ocupate.
Un medic care se află la început a prezentat ce se află dincolo de ușile de la U.P.U. Cum fac față medicii, dar și care sunt urgențele cele mai grave de care se lovesc.