Deputatul USR Cluj, Emanuel Ungureanu, fost candidat la funcţia de preşedinte al partidului la Congresul de la Cluj-Napoca, l-a acuzat pe Nicuşor Dan că, prin demisia din partid, nu a dat dovadă de maturitate şi nu s-a ridicat la înălţimea poziţiei care i-a fost încredinţată de către Congres.
Pentru mine, imediat după alegerile din decembrie 2016, USR (Uniunea Salvați România) a simbolizat, în mod direct și nemijlocit, dorința românilor de schimbare a clasei politice.
Nicuşor Dan a fost reales în funcţia de preşedinte al USR la congresul partidului de la Cluj-Napoca, acesta obţinând 173 de voturi din partea delegaţilor.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu, care candidează la funcţia de preşedinte al Uniunii Salvaţi România, a declarat, sâmbătă, în prezentarea sa în faţa Congresului, că toţi cei din partid trebuie să aibă capacitatea de a-i atrage pe alţii mai buni decât ei şi de a le ceda locul.
Deputatul USR de Cluj, Emanuel Ungureanu, a anunţat că va candida pentru funcţia de preşedinte al partidului la congresul care se va desfăşura la Cluj-Napoca.
Aproximativ 300 de membri şi invitaţi vor participa la Congresul Extraordinar al USR care va avea loc peste două săptămâni la Cluj-Napoca.
Deocamdată, de la Cluj doar deputatul Emanuel Ungureanu şi-a anunţat intenţia de a candida la şefia Uniunii. Ungureanu ar fi astfel singurul contracandidat al lui Nicuşor Dan, actualul lider.