Jurnalistul-politician Rareș Bogdan l-a nășit pe fiul fostului director al Transgaz și senator PD-L de Mediaș, Florin Muntean. Socrul mare este nașul fiicei lui Vasile Blaga și prieten foarte apropiat al liderului acum-liberal. Rareş Bogdan a fost naşul de cununie al lui Florin Muntean Jr., care s-a căsătorit în weekendul care a trecut. În 2008, Florin Muntean senior a fost naşul fetei lui Vasile Blaga.
Lupta pentru supremaţie dintre vechii democrat- liberali și liberali a ajuns şi în presă. Stenogramele din ședința PNL Bistrița, în care Atanasiu anunță că Predoiu nu va deveni premier, aruncă în aer partidul. Potrivit unor surse politice contactate de EVZ, Ioan Oltean s-ar fi lăudat că are înregistrări cu Atanasiu.
Liderii democrat-liberali nu-și uită foștii susținători, nici când
aceștia au probleme cu legea. Este și cazul controversatului afacerist
Călin Mitică, patronul Transferoviar Grup și al uzinelor Remarul 16
Februarie.
Politicienii de la putere şi din opoziţie care au participat vineri la Congresul UDMR s-au întrecut în laude şi aprecieri la adresa Uniunii, în încercarea de a obţine un sprijin în Parlament. După ce premierul Victor Ponta le-a mulţumit miniștrilor Uniunii care au făcut parte din guvernele conduse de el, liderii liberali prezenţi la Cluj au invitat UDMR să pună, împreună cu PNL bazele unui parteneriat.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, co-preşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, şi cel al PC, Daniel Constantin, vor participa, la sfârşitul săptămânii viitoare, la cel de-al 12-lea Congres al UDMR de la Cluj-Napoca, informează uniunea.
PNL încă plătește datoriile acumulate în timpul campaniei prezidențiale, motiv pentru care Biroul Politic Național al PNL a decis, luni, ca fiecare organizație județeană să cotizeze lunar cu 9.000 de lei pentru „susținerea eforturilor și funcționării partidului”, potrivit copreședintelui PNL Vasile Blaga.