Actualitate

Micul şantaj al lui Oleleu

“Dacă plec eu, cine vă mai ţine spatele?”. Aşa ar putea suna un ipotetic mesaj al vicepreşedintelului Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu (PSD), adresat atât consilierilor social-democraţi, cât şi funcţionarilor din aparatul de specialitate.

Actualitate

Oleleu sau Seplecan. Sentința în procesul pentru şefia CJ Cluj, săptămâna viitoare. Argumentele incredibile prin care avocaţii lui Oleleu au încercat amânarea sentinţei

Un nou termen de judecată a avut loc miercuri dimineaţa la Tribunalul Cluj acolo unde se judecă procesul în care prefectul judeţului Cluj Gheorghe Vuşcan a atacat în contencios administrativ hotărârile privind debarcarea lui Ioan Oleleu din funcţia de vicepreşedinte al CJ Cluj şi numirile lui Mihai Seplecan în funcţia de vicepreşedinte, respectiv preşedinte al CJ Cluj. Avocaţii lui Oleleu au invocat în faţa instanţei motive incredibile în încercarea de a amâna pronunţarea, făcându-l pe avocatul lui Seplecan, Ovidiu Podaru să afirme că procesul este “aberant”.

Politică

Prefectul Clujului a atacat, pentru a doua oară, hotărârea de numire a lui Mihai Seplecan la conducerea CJ Cluj

Instituția Prefectului Cluj a anunțat joi, 14 august 2014, că a atacat în contencios admnistrativ, pentru a doua oară, hotărârile Consiliului Județean (CJ) Cluj prin care Ioan Oleleu a fost revocat din funcția de vicepreşedinte al CJ Cluj, respectiv prin care Mihai Seplecan a preluat aceeași funcție și apoi a fost numit președinte interimar al intituției administrative județene.

Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners