Frigul și ninsorile din Marea Britanie au dat peste cap traficul aerian din toată Europa. Trei curse aeriene de pe Aeroportul Cluj, de la Londra (UK) și spre/dinspre Milano (Italia), au fost afectate.
Ryanair va opera noi zboruri spre încă trei destinaţii începând din sezonul de vară al anului 2023, de pe Aeroportul Cluj. Este vorba de Bruxelles, Milano și Paris.
Asociația Blondie este ONG-ul care niciodată nu spune „nu” familiilor care au copii bolnavi și au nevoie de ajutor. Adelina Toncean, fondatoarea asociației, a vorbit în cadrul conferinței „Inspire Movement” despre cum transportă cu avionul copii grav bolnavi din România la spitalele din străinătate.
Un zbor deasupra Clujului este un spectacol în sine. Pentru cei care zboară pentru prima dată cu avionul este un sentiment unic. Văzut de la înălțime, orașul nu pare la fel de aglomerat.
Tot timpul cu zâmbetul pe buze, îmbrăcați eleganți ca scoși din revistă, gata să-ți sară oricând în ajutor. Vorbim de însoțitorii de zbor care îți fac viața mai ușoară când călătorești la mii de metri altitudine. Cum arată o zi din viața unui însoțitor de zbor și ce eforturi fac piloții și stewardesele pentru a preveni orice incident la bordul unei aeronave?
Clienții Băncii Transilvania pot acum să doneze bani din aplicația BT Pay către Asociația Blondie, pentru transportarea copiilor grav bolnavi în străinătate la tratament, cu avionul.
Concert pe un zbor din Cluj spre Italia. Elevii unui liceu italian de muzică au cântat o parte din Divina comedia a lui Dante în avion, la peste 12.000 de metri înălțime.
O atenționare de călătorie pentru românii care călătoresc în Italia a fost emisă de Ministerul Afacerilor Externe. Se anunță o grevă a piloților și însoțitorilor de zbor pe 1 octombrie, iar orarele de zbor pot suferi modificări.