CFR Cluj și Viitorul Constanța vor da piept, vineri seară, în Gruia, de la ora 20:00, într-un duel spectaculos al celor doi buni prieteni: Dan Petrescu și Gică Hagi.
Ziua îndrăgostiților ar putea fi denumită la Cluj „ziua trandafirilor roșii”, celebra floare fiind preferata bărbaților atunci când vor să-și demonstreze dragostea, potrivit reprezentanților florăriilor locale.
Clujenii s-au pregătit deja de Valentine’s Day cu ofertă variată de produse scoase la vânzare pe site-urile de profil, “pentru a umple de bucurie inimile” celor care le vor primi.
Dragobetele, un zeu tânăr al Panteonului autohton, este după legendă fiul Babei Dochia, reprezentând, în opoziţie cu aceasta, principiul pozitiv. Dragobetele era sărbătorit, în funcţie de zona etnografică, în una din zilele de la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie.
Valentine's Day este o sărbătoare occidentală pe care mulţi români o detestă sau care le este indiferentă, însă pe care unii au adoptat-o cu inima deschisă, încercând să se bucure de ea, alături de partenerii de viaţă, prin momente romantice cu care celebrează iubirea care îi leagă.