Timp Liber
Laguna Albastră, o bijuterie a naturii la o aruncătură de băț de Cluj-Napoca. FOTO
Acest weekend se anunță unul în care soarele își va face simțită prezența din plin. O destinație potrivită pentru primul weekend cu temperaturi de 30 de grade Celsius este Laguna Albastră.
O destinație potrivită pentru primul weekend cu temperaturi de 30 de grade Celsius este Laguna Albastră/ Foto: arhivă Monitorul de Cluj
Există numeroase obiective turistice în județul Cluj pe care le puteți vizita odată cu creșterea temperaturilor, fie pentru a merge într-o drumeție și a face puțină mișcare și a respira aer curat, fie pentru a petrece timpul într-un loc liniștit, departe de aglomerația urbană.
Un astfel de loc care este o comoară pentru județul Cluj este Laguna Albastră.
Laguna Albastră este una dintre cele mai frumoase destinații din Transilvania, care se află la doar 30 km de municipiul Cluj-Napoca, în comuna Aghireșu.
Lacul Laguna Albastră de lângă comuna Aghireșu a devenit faimos în toată țara pentru apa albastră ca în Marea Mediterană.
Laguna Albastră, formată pe locul unei cariere de nisip
Lacul Laguna Albastră s-a format pe locul unei cariere de nisip, o fostă mină de caolin (argilă albă), ce aparţinea de Exploatarea Minei Aghireşu, unde apa s-a acumulat datorită unor izvoare subterane şi prin reţinerea apei provenite din precipitaţii. Laguna are ape albastre opalescente, înconjurate de trestii și papură, iar peisajul din jurul său taie respirația.
Potrivit localnicilor din zonă se spune că în această apă albastră, colorată de reziduurile de caolin, până prin anii 90 se mai găsea pește dar în anul 1995 în urma unor lucrări balta a secat. Din fericire apa s-a adunat din nou formânf lacul pe care îl putem vizita și astăzi, iar pe malul lacului a apărut stufăriş.
Locația atrage constant turiști dint toate colțurile României care înfruntă drumul greu de parcurs, pentru a se bucura de peisaj și de apa plină de minerale.
Cum putem ajunge la Laguna Albastră?
Pentru a ajunge la Lacul Laguna Albastră există două drumuri pe care le putem parcurge din municipiul Cluj-Napoca.
Unul dintre trasee este Căpușu Mare – Aghireșu – Aghireșu Fabrici și apoi Laguna Albastră. Pentru un drum cu doar câțiva kilometri mai scurt, șoferii trebuie să o ia pe drumul care merge spre Zalău si să facă dreapta spre Aghireșu.
Lacul Laguna Albastră a fost inclus în urmă cu mai mulți ani în topul celor mai importante minuni ale naturii care trebuie vizitate în România. Pe această listă se aflau și Vulcanii Noroioși (Buzău) sau Râpa Roșie (Alba).
Frumusețea Lagunei Albastre din comuna Aghireșu este amplificată de prezența unei păduri de gorun care se află în apropiere. Pentru cei care doresc să obțină deja bronzul perfect, trebuie să știe că zona Lagunei Albastre este un loc minunat pentru făcut plajă sau scăldat. Nisipul alb și fin contribuie la comparația dintre Lacul Laguna Albastră și plajele de la Marea Mediterană.
În afară de relaxare, acest loc este unul potrivit pentru pasionații de fotografie care vin pentru imortalizarea zonei la apusul soarelui.
Prognoza meteo în acest weekend la Cluj
Cel mai important lucru pe care trebuie să îl facem înainte de a pleca la o drumeție sau într-un loc mai îndepărtat de Cluj-Napoca este să verificăm prognoza meteo.
Conform prognozei AccuWeather, șansele de ploaie sunt inexistente în acest weekend, iar soarele ne va încânta cu prezența.
Sâmbătă cerul va fi în mare parte însorit, iar maximele vor ajunge la 30 de grade Celsius, iar minimele vor coborî la 15 grade Celsius. Șansele de ploaie rămân la fel de reduse ca și în ziua precedentă.
Duminică, 26 iunie, temperaturile vor rămâne la fel de ridicate ca și în ziua precedentă, iar șansele de ploaie vor fi de doar 7%.
CITEȘTE ȘI: