Timp Liber
Strada Andrei Șaguna e superbă! A fost „îmbrăcată” în sute de ghivece cu flori: „O imagine ca-n Veneția” FOTO
Strada Andrei Șaguna a fost transformată. Asociația Daisler a donat sute de ghivece cu flori localnicilor, pe care le-au amplasat în stradă, pentru a crea în Cluj o imagine „ca-n Veneția”.
Strada Andrei Șaguna a fost „îmbrăcată” în sute de ghivece cu flori, oferite gratuit localnicilor / Foto: Facebook - Andi Daiszler
Prin intermediul proiectului Centrul Verde, Strada Andrei Șaguna duce mai departe moștenirea faimoasei Străzi Potaissa, care ne încântă în fiecare an cu o piață de flori „altfel”.
Și în acest an Asociația Daisler a donat flori locuitorilor de pe Andrei Șaguna și i-a rugat să le amplaseze pe clădiri sau în fața acestora.
Așa au și făcut, cele 200 de ghivece cu flori mușcate au fost agățate pe stradă sau la balcoane. Astfel, cei de la Daisler împreună cu clujenii au reușit să transforme încă o stradă din orașul de pe Someș și să-i confere o imagine „ca-n Veneția”, de care ne putem bucura când trecem în plimbare prin zonă.
S-a întâmplat și în Piața Muzeului
Inițiatorul Centrului Verde, Andi Daiszler, a explicat ce putem să obținem donând flori unor necunoscuți. Ei bine, el spune că „o imagine ca-n Colmar sau Veneția în mijlocul orașului” într-o zonă care este prea des neglijată, deși are potențial.
Centrul Verde există de trei ani, iar acesta a luat în vizor și Piața Muzeului, nu doar Strada Andrei Șaguna.
În anul 2020, cei de la Daisler au donat flori și copaci la ghivece localurilor din piață pentru a-și transforma terasele, iar mulți dintre proprietari au început să-și cumpere singuri flori în 2022.
„#FiecareFaceCePoate: Și ce obții donând flori unor necunoscuți? Păi... poate o imagine ca-n Colmar sau Veneția în mijlocul orașului, pe o stradă plină pe alocuri de boschetari și miros de urină. Și-un canal superb.
Centrul Verde e în anul trei de existență și tocmai ce-am terminat cu prima donație de flori pe anul ăsta. Și vreau să vă povestesc ce s-a schimbat. Și chiar și să vă arăt:
- în 2020 am început în zona Piața Muzeului și străzile adiacente. Atunci am donat flori și chiar și copaci la ghivece localurilor (Bistro Viena, FORM Café, Caro Social Club, Londoner Pub, Klausen, Tortelli Pasta Bar sunt doar câteva dintre localurile beneficiare, la care se adaugă și alte business-uri din zonă).
- În 2022 multe dintre localuri și-au achiziționat plante mari la ghivece pe care le-au folosit pentru a-și transforma terasele, iar la ferestre au apărut mai multe jardiniere cu flori”, a spus Andi Daiszler.
Povestea străzii Andrei Șaguna a început în 2021
În ceea ce privește Strada Andrei Șaguna, povestea sa a început în 2021, spune Andi Daiszler. Atunci, localnicii au primit o donație de 1.000 de ghivece de flori mușcate, însă multe dintre ele n-au supraviețuit, ori au fost furate.
În timp ce unii beneficiari le neglijau, mai erau și clujeni care au apreciat gestul făcut de Asociația Daisler și au avut mai mare grijă de florile primite:
„În 2021, am poposit pe Andrei Șaguna. Foarte timid am interacționat cu localnicii, ne-am cunoscut și le-am donat circa 1.000 de ghivece de mușcate. Multe n-au supraviețuit iernii, altele au fost furate și au dispărut, altele n-au fost întreținute de beneficiari. Dar au fost și cazuri fericite de oameni care-au aderat demersului, care au refolosit ghivecele donate de noi anul trecut, care au achiziționat alte ghivece anul ăsta, oameni care au continuat să aibă grijă de mușcate, care astfel au trecut peste iarnă. Oameni care ne-au demonstrat că se poate”, a spus Daiszler.
Proiectul a fost reluat în acest an, chiar zilele trecute, când Andi Daiszler și colegii săi au livrat personal ghivecele cu flori pe Andrei Șaguna. Iar acum această stradă a prins viață și duce mai departe moștenirea proiectului Strada Potaissa:
„În 2022 am continuat cu donațiile de flori pe Andrei Șaguna, chiar acum vin de la livrările făcute împreună cu colegii mei Gabriel Aldea, Lorena Lădar și Ioana Pirlea. E mai mare dragul să te plimbi pe stradă și să o vezi plină de flori, ca-n imagine. Și chiar dacă multe vor muri, multe vor fi furate sau vandalizate, e important să continuăm. Pentru că doar așa știm să provocăm schimbări.
Centrul Verde e un proiect care duce moștenirea Strada Potaissa mai departe și mai departe. Și care n-are bugete mari, dar are mult suflet, ca mai toate proiectele noastre. Așa că dacă știți companii care n-au ce face cu banii de sponsorizări, spuneți-le că pot să-i folosească pentru a transforma un loc frumos într-unul de basm într-o manieră extrem de simplă. Și în felul ăsta să le ofere oamenilor încrederea în ei și-n cei din jurul lor. Pentru că așa ne facem bine”, a explicat inițiatorul proiectului.
CITEȘTE ȘI: