Timp Liber
Ce au făcut românii în 2022? 1 din 5 români au fost internați în spital, iar 92% au avut nevoie de medicamente
Deși pandemia COVID-19 a dispărut treptat în 2022, „golul” a fost umplut rapid de război și criza economică, iar tensiunea simțită de români s-a accentuat. Află ce activități au făcut românii pe parcursul anului 2022.
92% dintre români au avut nevoie de medicamente în 2022 / Foto: depositphotos.com
2022 a fost anul în care pandemia a lăsat locul războiului și crizei economice în creștere să acapareze opinia publică, la nivel global, iar IRES a realizat un „inventar” al activităților pentru a vedea ce au făcut românii în acest an.
Peste o treime dintre participanții la cercetare au spus că în 2022 au fost plecați în concediu, nivelul fiind unul care se apropie de cel din 2018. Un sfert au fost și în străinătate.
35% dintre români au declarat că, în 2022, au cumpărat cărți; procentul este unul în scădere față de ultimii 10 ani. Totuși, 6 din 10 intervievați spun că au citit cel puțin o carte în 2022.
Peste trei sferturi dintre respondenți (77%) au fost la medic în acest an, iar unul din cinci români a fost și internat în spital. Achiziția de medicamente este ridicată în rândul românilor, 92% dintre românii intervievați spun că în 2022 au cumpărat medicamente.
La primărie au fost două treimi dintre cei care au participat la cercetare, iar la biserică spun că au fost 82%. 14% dintre românii intervievați au trimis anul acesta o scrisoare prin poștă, iar 37% au trimis emailuri.
51% au fost la restaurant sau la un bar, iar 58% au cumpărat produse de pe internet. La jocuri de noroc au jucat doar 8% dintre participanții la cercetare, procent în continuă scădere din 2010 și până în prezent.
Românii intră pesimiști în 2023
„La finalul anului îi regăsim pe români destul de pesimiști, jumătate dintre ei apreciind că 2022 a fost un an mai prost pentru România decât precedentul, iar îngrijorările celor mai mulți dintre ei sunt generate de creșterea prețurilor, de boală și de războiul din regiune. Singurătatea și însingurarea sunt mai prezente decât în 2020, anul de vârf al izolării impuse de pandemia de COVID-19.
Datele pe care le prezentăm în cele ce urmează arată cum au trecut românii prin acest an din perspectiva activităților umane, cotidiane, așa cum au fost ele măsurate de IRES și în alți ani (începând cu anul 2010), astfel încât putem observa în ce măsură ultimii ani – dominați de pandemie și de război - au schimbat viața românilor din perspectiva unor practici sociale și chiar a obiceiurilor zilnice. Analiza răspunsurilor obținute în acest an comparativ cu cele din valurile anterioare ale studiilor similare arată că, dacă pentru unele aspecte și care sunt în strânsă relație cu restricții sau condiționări impuse de pandemie – călătoriile, concediile - în acest an constatăm o creștere până la un nivel apropiat de cel pre-pandemic, alte obiceiuri cotidiene au rămas, practic, neschimbate”, se arată în sondajul IRES.
Mai multe detalii aici: Inventarul activităților. Românii în 2022.
Studiul IRES a fost realizat, telefonic, în perioada 7 - 12 decembrie 2022 pe un eșantion de 1.615 de persoane cu vârsta de 18 ani și peste, eroarea maximă tolerată fiind de +/- 2,5%.
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: