Timp Liber
Trenuri directe de la Cluj la mare, de vineri! 32 de trenuri leagă ţara de litoral până în septembrie
Peste 30 de Trenuri ale Soarelui vor lega zilnic întreaga ţară, inclusiv Clujul, de litoralul Mării Negre şi Delta Dunării, începând de vineri până la jumătatea lunii septembrie.
Toate trenurile duc la Marea Neagră / Foto: pixabay.com
CFR Călători a dat startul programului de transport estival „Trenurile Soarelui”, iar toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc.
Astfel, CFR Călători oferă posibilitatea de a călători cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău.
Timp de trei luni vor fi 32 de trenuri directe ale Soarelui (16 dus/16 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinaţie/plecare Mangalia.
„Sunt 32 de trenuri care leagă ţara cu litoralul, sunt 38 de trenuri care leagă Bucureştiul cu litoralul, incluzându-le pe cele care vin din ţară şi trec prin Bucureşti. Nu sunt mai puţine anul acesta, dar parte din cele de anul trecut care au circulat au rămas în programul permanent de circulaţie şi atunci nu au mai fost evidenţiate ca special pentru acest program (Trenurile Soarelui - n. r.). Practic, nu rămâne niciun colţ din ţară nelegat cu litoralul”, a declarat Adrian Vlaicu, şef serviciu Marketing, CFR Călători.
Reducere 10% pentru bilete dus-întors
Potrivit CFR Călători, toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptopului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uşi de acces şi intermediare semiautomate. Majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 13 ani. De asemenea, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cuşetă, unele având şi vagoane de dormit climatizate, iar trenurile IR 1941 şi IR 1942 Satu Mare/ Baia Mare/Cluj Napoca/ Târgu Mureş - Mangalia şi retur au în compunere şi vagoane prevăzute cu spaţiu amenajat pentru activitatea de bar.
„Marea majoritate a trenurilor care vin din ţară, a trenurilor lungi, care fac 10-12 ore, merg la Mangalia, deci călătorul nu coboară din tren decât în staţiunea unde are biletul de tratament sau unde vrea să ajungă (…) În plus, marea majoritate a trenurilor care fac mai mult de 12 ore până la destinaţie sunt dotate cu vagoane de dormit", a adăugat Vlaicu.
El a sfătuit călătorii să îşi planifice din timp călătoria, ajutând astfel operatorul de transport să vadă care este gradul de utilizare a trenurilor, pentru a le putea optimiza, dar şi să îşi cumpere bilete dus-întors, pentru a obţine o reducere de 10%.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: