Timp Liber

Aniversare Radio Cluj - 70 de ani! Ce-a făcut bun și ce-a adus nou în 7 decenii de emisie!

Radio Cluj a împlinit vineri, 15 martie, 70 de ani de la primul semnal în eter transmis.

Radio Cluj a împlinit vineri, 15 martie, 70 de ani de la primul semnal în eter transmis/ Foto: Radio Cluj - Facebook Radio Cluj a împlinit vineri, 15 martie, 70 de ani de la primul semnal în eter transmis/ Foto: Radio Cluj - Facebook

 

 


Radio Cluj, unul dintre cele mai asculte posturi de radio din România, a marcat recent un moment remarcabil în istoria sa, împlinind 70 de ani de la înființare. 

 


Aniversarea acestui eveniment istoric a adus în prim-plan nu doar amintiri ale trecutului, ci și o privire proaspătă asupra evoluției sale și a direcțiilor viitoare.

Într-un interviu acordat monitorulcj.ro, Bogdan Roșca, managerul Radio Cluj, a oferit o privire în culise și dezvăluie planurile de viitor în cadrul aniversării istorice.


Reporter: Care ar fi cele mai importante realizări și momente cheie în istoria Radio Cluj de-a lungul celor 70 de ani?

Bogdan Roșca: În primul rând anul înființării, 1954, este un moment cheie. De ce spun asta? Eram în plină perioadă comunistă sovietică, faptul că ei au fost de acord să deschidă un post de radio. Era un moment astral pentru perioada respectivă. Astăzi se deschid și se închid posturi de radio nici nu știi când se poate întâmpla acest lucru. Era o chestiune foarte specială pentru vremurile respective. 


Un alt lucru este inaugurarea sediului actual al radioului care s-a produs la finalul anilor '60. Este un alt moment important pentru că acea clădire de pe strada Donath 140 a fost construită cu ingineri din Germania. Comuniștii s-au gândit că vor un post de radio și au apelat la unii care știau să facă acest lucru. Din acest punct de vedere, clădirea respectivă este una dintre cele mai bune clădiri de radio din această parte a Europei și găzduiește o sală de concerte care este în interiorul clădirii și o acustică deosebită (…) Nu a fost concepută inițial ca o sală de spectacole, ci ca un studio de înregistrări în care poți să aduci ansambluri, filarmonică, operă.

Alt moment esențial a fost anul 1985 când în urma unui telefon s-au trimis în studio toate stațiile regionale și care au fost închise. Am rămas o mică echipă în interior care a păzit timp de 4 ani toată logistica. Clădirea nu era încălzită, iar ceilalți stăteau de pază. Alt moment a fost redeschiderea din 22 decembrie 1989. Foștii angajați s-au adunat la poarta studioului și au dat drumul la emisie.


Printre momente pot să amintesc trecerea de la sistemul analog la sistemul digital la finalul anilor '90. Până atunci lucram pe bandă magnetică și am interacționat cu fișiere audio. 

Un alt moment important a fost după 2010 când am obținut o frecvență semnal pentru programul minorităților.  Adică programul care are o mică inserție și de limba ucraineană. 

CITEȘTE ȘI:
33 de ani de la (re)nașterea TVR Cluj. Studioul de Radioteleviziune din Cluj, închis în ’85 la ordinul Elenei Ceaușescu

Reporter: Cum credeți că a evoluat rolul și impactul Radio Cluj în comunitatea locală și națională de-a lungul timpului?

Bogdan Roșca: Eu cred că radio-ul se bucură de o încredere foarte mare în rândul populației. Prin specificul său că emitem voci umane, când auzi o voce umană imediat ești mai atent, nu zgomot ambiental. Prin acest fapt și pentru că toți colegii au reușit să facă o rezistență prin cultură. Pe vremea comunismului se întâmplau evenimente culturale pe care cumva cenzorii sau cei care răspundeau de acestea fie nu înțelegeau, fie treceau cu vederea, și din cauza asta s-a făcut o rezistență prin cultură (…) De acolo continuă un val foarte mare de încredere pe care publicul îl are în acest format media și anume radio. De la prima transmisiune a postului mare, Radio România, anul acesta s-au împlinit 95 de ani și toate evenimentele istorice, de la Primul Război Mondial, la abdicarea Regelui, la venirea comuniștilor, Ceaușescu, de la Revoluție, toate s-au dat pe radio. Pentru Radio România și pentru Cluj există o obligație majoră pentru ascultător în primul rând. Fiind un post public, spre deosebire de mediile private care vor să facă publicitate pentru a supraviețuii și poate unele mai fac și compromisuri pentru a obține diverse sume de bani, noi nu am fost forțați să facem asta și s-a simțit în politica editorială.

Cum a rămas relevant Radio Cluj în era digitală?

Reporter: Cum ați reușit să păstrați relevanța și importanța postului în era digitală și în fața schimbărilor în consumul de media?

Bogdan Roșca: Nu am stat pe loc. De foarte mult timp am început să avem un strike a cărui interfață nouă a fost lansată ieri (vineri, 15 martie - n.red.). Suntem prezenți pe rețelele de socializare unde numărul de ascultători cumulat pe cele două posturi depășește puțin audiența ON-AIR. Suntem prezenți pe site-uri, unul în română și celălalt în maghiară, pe Facebook, Instagram, Twitter, colegii de la maghiară sunt și pe TikTok. 

Facem conținut pe YouTube, streaming-uri live din studio. Nu am stat pe loc pentru că schimbarea aceasta în rândul consumatorilor de media ne obligă să mergem unde sunt ei.

Reporter: Cum gestionați echilibrul între menținerea tradițiilor și adaptarea la cerințele și preferințele audienței moderne?

Bogdan Roșca: Asta se întâmplă în primul rând prin grila de program. Aceasta este construită în așa fel încât să satisfacem un public cât mai larg. Avem emisiuni speciale pe care le promovăm, de exemplu emisiuni de muzică clasică care se desfășoară la anumite ore, avem emisiuni de jazz, de muzică electronică, folk, heavy-metal, muzică populară. Am rafinat segmentul muzical ca să-l întinerim. Lucrurile se fac încet pentru că nu poți să transformi un post ca al nostru peste noapte în altceva. Este imposibil pentru că  sunt șanse să pierzi ascultătorii vechi și nu știi dacă îi vei atrage pe cei noi. 

Prin felul în care construim materialele, acestea vin în folosul ascultătorilor. Legea 41 ne obligă ca noi să asigurăm o pluralitate a opiniilor și o diversitate. De la sănătate, bunăstare, finanțe, familie, le punem pe post. Dacă înainte cineva asculta 15 minute un post, acum am scăzut sub 7 minute. Din cauza vitezei ascultătorul nu mai ascultă și noi trebuie să facem aceleași chestii într-un timp mai scurt și sunt mai vii. Avem datoria și bucuria să facem cultură. Nu poți să discuți cu un om de cultură într-un minut jumătate, pot să semnalezi un eveniment, dar nu poți să ai o discuție cu un scriitor sau pictor într-un timp atât de scurt și atunci avem programe seară unde oferim o alternativă unde oamenii pot sta să asculte cu personalități care îi aducem la microfon. Postul gestionează 5 linii de program, unul este în limba română, al doilea este cel de minorități, apoi pe anumite frecvențe este un program mixt care are română și maghiară la diferite ore, și două posturi locale care se află în subordinea noastră, Radio Antena Sibiului și Radio Sighet.

70 de ani cu evenimente speciale și interviuri vechi cu Emil Racoviță sau Octavian Goga

Radio Cluj a pregătit surprize și evenimente speciale cu ocazia împlinirii celor 70 de ani de la prima emisie. De exemplu, vineri, 15 martie, a avut loc un concert susținut de Filarmonica Transilvania în sala de spectacole Radio Cluj. În ziua de 29 decembrie 1967, vioara lui Ştefan Ruha, alături de orchestra Filarmonicii de Stat din Cluj, susținea concertul festiv organizat la inaugurarea sediului Radio Cluj, Casa Radio cum i se spune și acum. Filarmonica de Stat din Cluj a fost prezentă și la deschiderea postului de radio în urmă cu 70 de ani.

Spectacole vor fi și pentru cei mici deoarece luni, 18 martie, Teatrul de Păpuși Puck care va prezinta, în premieră, la sala Radio Cluj, 2 reprezentații ale spectacolului „Trei cadouri fermecate” ce poartă semnătura lui Cristian Pepino. Spectacolele încep la orele 10:00 și 12:00.

Miercuri, 20 martie, se va lansa cartea aniversară coordonată de scriitorul și radiofonistul Cornel Udrea: „NARATON 1954-2024. OAMENI, FAPTE ȘI ÎNTÂMPLĂRI POVESTIND DESPRE RADIO CLUJ”.

Printre surprizele pregătite în luna martie se află și o ediție specială în care ascultătorii vor putea asculta în fiecare seară de la ora 23:00 interviuri cu personalități ale Clujului, printre care amintim Emil Racoviță și Octavian Goga.

„În luna asta am săpat în arhiva și fonoteca Radio Cluj, iar în fiecare seară de la ora 23:00 dăm fragmente cu personalități, de la antrenorul clujean Piști Kovacs până la Emil Racoviță, Octavian Goga, Nicolae Iorga, personalități care au vorbit la microfonul Radio Cluj. Tot în fiecare zi avem pastile din arhivă în care ilustrăm din momente de jurnalism din trecut. De exemplu ce ziceau colegii acum 20 de ani despre mașinile electrice”, a adăugat Bogdan Roșca.

Reporter: Cum încurajați și sprijiniți dezvoltarea și promovarea tinerilor talente în industria media, în special în cadrul Radio Cluj?

Bogdan Roșca: Am căutat și avut foarte mulți colaboratori. Mulți jurnaliști au trecut pe la Radio Cluj. Și acum avem un colaborator care este de 2 luni și este anul II la Facultate. Cea mai mare problemă pe care o avem noi în a găsi oameni este seriozitatea tinerilor. Meseria aceasta dacă ai harul vorbirii și un ton nativ bun poți să o înveți, dar necesită ceva care nu mai există la tânăra generație și anume consistența și consecvența. Unii vin, sunt foarte entuziaști, dar când văd că trebuie să vină și luni și marți și miercuri renunță. Asta este o problemă. În schimb avem o colaborare foarte bună cu Universitatea și cu Facultatea de Jurnalism. De exemplu, la Sibiu sediul Radio Antena Sibiului este chiar la Facultatea de Jurnalism. Avem studenți care vin și fac practica la noi. Unii rămân și fac radio și alții pleacă spre alte domenii cum ar fi televiziunea.

Reporter: Care sunt direcțiile viitoare de dezvoltare și inovație pe care le vedeți pentru Radio Cluj în următorii ani?

Bogdan Roșca: Depinde ce mai inventează lumea asta. În acest moment în radio se vorbește de emisia digitală de tip DAB+. Noi acum emitem în FM, DAB+ este un alt timp de frecvență la care România va trebui să treacă pentru că este o decizie la nivelul UE care este un sistem de care nu mai folosește radio frecvențe ci un sistem care emițătorul și receptorul sunt digitali. Ce este fain este că se lărgește foarte mult paleta de posturi care pot fi prinse de un aparat radio și emisia radio este mult mai ieftină să o faci.

Noi suntem foarte preocupați în a face podcasturi în care încercăm ca ascultătorul să îl poate accesa când dorește. Acum avem 4 podcasturi care merg destul de bine. Unul este de psihologie, unul de educație financiară, unul cu arhiva culturală și unul este cel realizat de colega noastră Andrea Nagy care este singurul jurnalist nevăzător angajat într-o redacție de presă din România. Este o tipă senzațională care folosește tehnologia și realizează emisiuni în direct. Ea face un podcast care se numește „Incluziv” și este dedicat personalelor cu dizabilități și nu numai.

În final, aniversarea celor 70 de ani de la înființarea Radio Cluj a servit nu doar ca o ocazie de celebrare, ci și ca un moment de reflecție și anticipare a viitorului. Cu o istorie bogată și o viziune orientată spre inovație, Radio Cluj rămâne un far al culturii și informației în inima Transilvaniei și dincolo.

La mulți ani, Radio Cluj! din partea colegilor de la monitorulcj.ro

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

A murit jurnalistul Florin Zaharescu, fost director al Radio Cluj

Radio Cluj și-a lansat noul site al postului

Ultimele Stiri
abonare newsletter